nici măcar cuvinte

aseară. mergeam spre gară. tramvai.
în căştile mele urlau versurile: "să nu arunci nimic, nici măcar, nici măcar cuvinte!"
la o staţie se urcă un cuplu.tineri. se aşează în faţa mea. eu cu căştile-mi pe urechi priveam în gol pe geam.
ei se priveau şi încep să-şi mişte mâinile, să schimbe expresii ale feţei, să radă, să se mire. dialogau. fără cuvinte! erau surdo-muţi. erau handicapaţi? sau eram eu?fiindcă nu înţelegeam nimic din ce-şi transmiteau!
"să nu arunci nimic, nici măcar, nici măcar cuvinte!"
oare noi preţuim cuvintele? le aruncăm printre noi, ne descotorosim uşor de ele, oare le înţelegem? oare ne bucurăm de ele? oare le merităm? oare suntem handicapaţi?

am aşteptat trenul, mult.
am tot ascultat piesa, mult.
am tăcut, mult.

probabil că timpul

atunci.
momentul nenaşterii.
viaţă înainte de viaţă.

acolo.
noi existăm în acelaşi timp,
în acelaşi loc,
în aceeaşi stare,
în acelaşi trup.

între.
naşterea ne-a rupt,
ne-a auncat pe pământul
ăsta sterp şi normal.
ne-am rătăcit separaţi,
împreună, printre ăştia.

acum.
vântul de toamnă,
ne-a amestecat, noaptea,
ca pe nişte frunze ruginite într-un vârtej.
ne-am regăsit, şi fără să ştim,
am redevenit verzi.

ne va fi greu dar, vom ajunge înapoi acolo,atunci,acum.
cred că aşa a fost dar nu ştiu cuvintele să pot spune,
iartă-mi neputinţa sau neştiinţa,
dar, m-am rupt şi eu cu tine atunci.

probabil că timpul e "vinovat"

exista viata dupa scoala?

printr-a intaia am urat ideea de a merge in fiecare zi la scoala.mai tarziu am inteles conceptul de chiul .
m-am acomodat relativ repede cu ideea de scoala in fiecare zi.
incepand de prin clasa a doua am realizat ca vor fi 4 ani de primara, 4 de gimnaziu, 4 de liceu, facultati... adica vreo doua vieti asa!doamne ma gandeam ca nu mai apuc ziua in care voi fi liber, de scoli, ore, lectii, examene, profesori.
doamne ce chin ce jale, mii de ore pierdute pe bancile unor scoli, zeci de examene, sute de note, colegi mai mult sau mai putin stresanti,multe chiuluri la beri. profesori care mai de care au incercat sa-mi prelungeasca condamnarea la scoala data de aceasta societate.
am inceput sa cred cu tarie ca odata cu terminarea scolii se incheie tot. ca nu mai exista nimic dupa.
anii s-au insirat repede, chiar din ce in ce mai repede.si a venit sfarsitul.
ziua judecatii-licenta . trecut .gata . se terminase? mai traiam?
da!
libertate.
no school, no job, no problem!
traiti cat puteti pe langa scoala.
primiti-o in viata voastra si considerati-o o necesitate inutila
asa ca da ,exista viata si dupa scoala, cel putin pana iti iei job, dupa/de care mori sigur.