răspuns retoric

fericirea

este durata de timp dintre două

tristeți

contínuum

gândesc în valuri care
lovesc violent țărmul iarna.
privesc lumea așa cum o vede
și o frunză uscată în căderea ei
dintr-un stejar bătrân.
am o viață alcătuită din
schimbările unor anotimpuri
desenate de un copil.

de la rece la cald
și de la întuneric la lumină,
mă mut (cu bagaj cu tot) în fiecare clipă.

mă fac că nu vă aud
când strigați după mine
și fug din ce în ce mai repede.
de voi.

pe tine, cea veche și cea nouă,
pe tine, m-aș opri să te
aștept și să cărăm
mai departe
visele astea neterminate.

e
ca şi cum nimicul
n-ar mai însemna nimic.

am stat aseară,
am privit prin fereastra închisă,
am analizat
şi am plâns şi eu de vreo
trei ori pentru nimic.
am încercat,
dar tot degeaba.
am aprins apoi calm o tigară
şi nimic, nimic
doar scrum.

la început a fost cuvântul.
apoi avântul
apoi gândul
apoi nimic. nimic. nimicul.