alb.astru

o pată se uită la mine, cu ochiul stâng
plouă pe zăpada. spre mâine
şi sunt desculţ. lângă decembrie
pata se scurge printre pensule. ieri
nişte corzi sunt tot întinse. azi
un led nu se mai aprinde. demult, deloc
dar totuşi parcă se aud. şoapte şapte.

e luni, de luni de zile,
de aştri albaştri, înşiraţi
de atunci.
în jurul gâtului tău,
acum.
şi pata dispare,
mâine. oare?