te

în umbra lucrurilor ce au să fie
în forma gândurilor ce-mi vin mie
în zâmbete ce bine-ți stau ție
în lumina din noi din ce în ce mai vie

te-am văzut în apa unei fântâni
zâmbeai
te-am simțit zile la rând în săptămâni
erai

aștept seară de seară
aștept un tren în gară
aștept o iarnă după vară
aștept să ajung la tine iară

te-am înțeles de prima dată
cum n-am să înțeleg niciodată







dar doar viitorul se mai îmbracă în blugi

M4

vom sta în ploi, vom sta în flori
vom sta în nopți, vom sta în zori
vom sta în lună și vom sta în stele
vom sta în gândurile și-n versurile mele.

ne vom dori
ne vom iubi
ne vom zâmbi
și vom muri

[ trenul care va sosi la linia doi, circulă fără călători ]

după accident

am trăit și eu în oraș
am umblat și eu pe străzi
și cu voi
și singur
și cu ele
și fără
și în teneși
și desculț
prin ploi
prin timpuri
după neștiute hărți
după nebănuite trasee
după dărâmate clădiri
după zile
după nopți

m-am oprit fix acum
mirat
exact ca forrest gump
și m-am întrebat încotro
mă duc
ceea ce știu
sigur e că ... See More

ei.lui. 1

mă uit pe geam la lume
cu ochii mei slăbiți
lumea se uită înapoi la
mine
prin același geam
dar cu alți ochi


ma chinui să mă uit
lumea nu se chinuie
și
uită

[ nici ] o călătorie

nimic șoptit înseamnă mult

nimic uitat înseamnă tot

neașteptat

dar însetat

e gândul

eu plec acum din privirile tale

rămân porniri oprite

și urme de picioare

răspuns retoric

fericirea

este durata de timp dintre două

tristeți

literă în relief

pe un drum
înaintez
în fața mea merg niște vocale
ma urmează niște consoane
ne oprim pe o plajă
și fiecare literă
se semnează în nisip
creează astfel numele tău

pe un alt drum
pornesc
în fața mea merg vocalele din numele tău
ma urmează consoanele din numele tău
ai un nume frumos
și primitor
mă înconjoară
e plăcută compania literelor
numelui tău
discutăm tot felul de lucruri
mă simt bine între vocale și consoane

îmi vine și mie să devin o literă din
numele tău
când te prezinți
să mă pronunți mereu
și când te strigă cineva
să tresar și eu

ecourile tremurând

mă tremură un vis
în fiecare somn
de-al meu

mă tremură un vers
în fiecare scris
de-al meu

mă tremură un dor
în fiecare gând
de-al meu

mă tremură un suflet
în fiecare trup
de-al meu

eu
tremur
stând zgribulit și privesc ecourile
tremurând

anotimp dezacordat

noi vorbeam la telefon.
ne întâlneam în realitate
și în vise.
în picioarele goale,
călătoream pe plaje necunoscute.
eu priveam prin geam
primii fulgi care cădeau
peste biserica crețulescu.
tu ai venit cu o scoică,
ne-am povestit uimirea.
era din ce în ce mai albă viața
precum parcul crețulescu.

deodată dezăpezitorii încep să mișune,
să strângă tot.
tu lăcrimezi
și așteptăm ultimul metrou.
ningea în crețulescu
și noi ningeam
și albi, ne topeam.

nu ne-am mai văzut de ani,
de ierni întregi
și încă ninge.

adama şi ev

tu, mă aștepți

precum așteaptă șarpele să crească mere prin copaci.
eu, te caut așa cum caută un poștaș
adresa exactă, într-un oraș fără de străzi.

înfloresc copacii pe lângă gara pustie din eden
și plouă cu secete apoi pe terra.

se nasc oameni din coastele altor oameni,
se plâng copiii,
se inventează ora și apoi roata,
apar și dispar civilizații,
se întâmplă și se uită istorii.

între timp, noi ne învârtim
unul în jurul altuia,
precum o planetă și satelitul său.
ne creem reciproc eclipse fiecăruia,
pentru ca apoi să strălucim mai tare.

oricum timpul ține cu noi.

19,88 lei

dimineața zilei de 9 august 1988,
din zodia leilor.
desculț mergeam cu pași mici dar încrezători spre încoronare.
vedeam tronul,
vedeam adevărul,
vedeam lumina.

cărarea pe care pășeam la început pavată și acoperită
cu un covor roșu,
devenea din ce în ce mai îngustă.
călcam tot mai greu, mai cu dificultate,
s-a subțiat pană a ajuns doar o lamă
tăioasă
de cuțit. tălpile îmi sângerau și
picioarele mă dureau din ce în ce
mai tare.
atunci m-am uitat la ceas și am
văzut
cu groază că deja eram în
ziua următoare.
m-am dezechilibrat, și
m-am născut țipând.

azi, cincifebruarie

sufletul meu este
ca o cartelă sim
fără credit.

strada cineva

o mână.
un cuvânt.
o mângâiere.
o șoaptă.
rămân adrese pe strada cineva.

merg pe alt drum acum.
sunt pe contrasens
ăștia au remodelat orașul!

și vor creea străzi noi și case și lumini
și oameni și mașini,
și locuri de parcare
pe alei oarecare.
dar voi păstra mereu cu mine
harta pe care am desenat-o din memorie
și voi privi strada cineva,
pe care am însemnat-o
cu un creion albastru
într-o zi de septembrie.

e tot ce mai am, hărți și calendare expirate.

deşert sub lună

ultimul tren pleacă din gară,
rămân doar sticle goale.
ispita părăsește trupul
și sunt invadat de libertate
precum este și un perete
inundat de lumină
într-o pictură de edward hopper.
am buza spartă.
am teneșii rupți.
dar niciodată n-am mai fost aici.
e ca un deșert sub lună.
albastru.
și cum niciodată nu plouă în deșert,
deschid umbrela galbenă
și merg încrezător înainte.