ploi cu soare

astăzi nu mai ştiu să scriu.
vă dau spre ascultare un cântec pe nişte vresuri minunate:
catrene de george topârceanu în interpretarea folk frate.




la mulţi ani folk frate!

sunetul secundei

pe când ceasornicul cel vechi
îşi numără orele fără perechi
am sunetul secundei în urechi.

iubito plouă printre noi, afară iată
miroase a iarbă proaspăt tăiată
şi mai trece calmă, o zi uitată.

ridic de jos o foaie goală,
ţi-aş scrie dar nu am cerneală.
şi foaia se preface în petală.

picătură de ploaie care cade în oraş

am vrut să întreb o picătură
cum e a fii strop
de ploaie?
însă miile de stropi
mă evitau.
unul singur a vrut
să-mi vorbească.
dar, până să-mi termin
întrebarea
s-a zdobit de asfalt.

şi întrebarea rămasă neterminata şi fără răspuns,
a părăsit oraşul înainte ca ploaia să se sfârşească.

elegie

rămas-au poeţii fără foi,
şi versurile lor
se destramă.
literele au plecat cu tramvaie vechi pe căi greşite
şi cerneala se usucă şi moare
în călimară.
şi poeţii au devenit oameni.

rămas-au pictorii fără pânze,
şi pensulele lor
se destramă.
culorile fug libere pe străzi pavate, spre marginea oraşului.
şi bătrânele şevalete
golesc sticle de vin.
şi pictorii au devenit oameni.

rămas-au muzicienii fără instrumente,
şi toate scenele din lume
se dărâmă.
refrene şi acorduri reci plutesc pe marea liniştită.
şi cântecele au
rămas surde.
şi muzicienii au devenit oameni.