marți, 26 aprilie 2011

Formula chimică a fericirii.

Era seară acum două săptămâni, douăzeci şi doi de ani, două zile, şi opt luni. Într-o marţi. Fum de ţigară a ieşit când s-a deschis uşa camerei dintre ultimul etaj şi cer al unei case de pe o stradă lăturalnică. În acea mansardă era atelierul unui pictor miop. Îşi ducea cu greu zilele dintr-un capăt în altul al atelierului încercând să le gasescă un rost. În unele dintre ele mai picta. Pictorul nu era bătrân, dar ceasul de pe peretele atelierului sau era cu trei minute înainte.
Pe când îşi transforma cu mâinile-i murdare, gândurile în culori şi ideile în imagini atunci totul s-a prefăcut în negru. Întuneric. Nelinişte. Gol. Sec. Mort. Doar pictorul mai exista, dar se simţea ca o bucată de piele dintr-un pantof aruncat la gunoi. Plutea derizoriu în alt univers întunecat şi rece. Şi a plutit cinci ore şi şapte ani până într-un final a întâlnit în calea sa un Soare imens. Lumină. Căldură. Linişte. Viu. Se simtea împlinit în acest nou univers, deşi era o bucată neînsemnată de piele dintr-un vechi pantof, care gravita în jurul acestui măreţ Soare. Şi a gravitat în jurul Soarelui imens ceva timp (nu se ştie exact fiindcă ceasul din peretele atelierului său a stat). Deodată Soarele a dispărut brusc şi Lumina şi Căldura şi tot.
Nedumerire...
Pictorul a oftat şi a realizat că universul n-a existat şi Soarele nu era chiar un Soare ci doar scânteia rezultată în urma scăpărarii unui chibrit în încercarea de a aprinde focul aragazului pentru a încălzi un ibric de cafea.
Afară ceaţa dimineţii cobora din tramvai şi se aşeza pe toată strada cea laturanică.

luni, 25 aprilie 2011

ceasul care mergea invers

pe scările turnului babel
m-am întâlnit săptămâna trecută cu un ceas
ca oricare ceas
albastru.
cu numere şi cu secunde,
cu sonerie şi picioare,
cu cheiţă, dar care
mergea invers,
contra timpului.
astăzi s-a împiedicat, căzut şi
spart.

era ultimul care mergea invers.
nu mai există alt ceas
care să înşele astfel
timpul.

şi nu am nici măcar o secundă de-a lui, sau o poză cu el.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

epilog la capătul tocit al orei

vezi tu, cât am stat
şi am aşteptat,
am vrut şi am dorit,
dar n-a rămas decât zaţul din cana de cafea.

mă plimb cu mâinile la spate înainte şi înapoi,
dar ora asta de aşteptat
s-a terminat brusc.
şi am căzut de pe ea.
e şi tocită
de urmele tălpilor mele.
dar o las pe peron
şi fug repede,
că-mi pleacă trenul.

miercuri, 20 aprilie 2011

istoria unei secunde

deodată imensul negru de albastru latent
căzut de undeva de prea departe
se sparge în bucăţi de alb violent,
şi naşte râuri ce curg din fiecare parte
presărând fiori reci într-un neant inexistent
şi din fiecare clopot orb se aud sunete sparte.
şi toate se opresc să treacă un melc lent!

luni, 18 aprilie 2011

neatenţii matinale

dimineaţă au cântat două chitare
şi am căzut din întâmplare
printre reci cuvinte amare.
şi-am strigat cu voce tare:
vreau să mă lăsaţi să cad în mare!
să fiu doar val până timpul va dispare.

duminică, 17 aprilie 2011

dincolo de mine. dincoace de tine.

ninge dincolo de îngheţatele ferestre,
ninge dincolo de clepsidrele măiestre,
ninge dincolo de mii de gânduri,
ninge dincolo de alb frânturi,
ninge dincolo de florile albastre,
ninge dincolo de neştiute astre.
ninge dincolo de mine.
ninge dincoace de tine.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

eclipsă de soare

prin ochelarii cu lentile sparte,
cad litere şi pietre dintr-o carte.
dar cum pot eu să le aleg,
când nici măcar nu le înţeleg?

nu le disting şi nici nu le percep,
unde se termină sau când încep.
sunt totuşi litere cu pietre amestecate,
căzute toate din aceeaşi veche carte.

e întuneric negru, fără lentile,
nu mai ştiu dacă-s nopţi sau zile.
voi revedea lumina oare?
poate-i doar o eclipsă de soare.

joi, 14 aprilie 2011

scaune albastre

cred că
sunt unul dintre
scaunele albastre
de pe norul alb
format din fumul unei vechi locomotive
a unui tren
care circulă înainte şi înapoi
pe aripile unui porumbel
ce zboară împotriva timpului.

marți, 12 aprilie 2011

lacul.

un ceas pe lac grăbit pluteşte
şi caută timpul pierdut orbeşte.
o piatră bea bere cu regele peşte
şi râd amândoi de el mişeleşte.

o piatră pe lac agale pluteşte
şi-l caută pe clovnul regelui peşte.
un ceas stă atârnat de grindă
cred că vrea pe timp să-l surprindă.

duminică, 10 aprilie 2011

chihlimbar

alerg din gări printre trenuri şi câini
doar cioburi de ploi şi cărţi am în mâini.
alerg singur cântând gri pe calea ferată
dar scap în grabă cartea-mi preferata.

ochii lacomi caută în zadar privirea oarbă,
iar mâinile pierdute, cartea prin iarbă.
cu picioarele-n în pământ, m-am oprit.
rămân captiv în chihlimbar, de timp ferit.

marți, 5 aprilie 2011

zenit

în unghi drept între soare şi lună,
pe unde stele comate se adună,
la 75 de grade între jupiter şi marte,
stă calm, un fir de praf, deoparte.

cu mâinile îngheţate la poarta lumii a bătut.
era încuiat, nu l-aţi vrut, dar a trecut.
va mai veni cu glezna ruptă, la poartă ca să bată
poate praful, poate eu sau altul, altădată.

luni, 4 aprilie 2011

cuvinte-n uitare

teneşi în picioare,
hârtii murdare,
liniile-mi amare,
culori mai rare,
haine-n sertare,
cuvinte-n uitare,
gânduri neclare,
chitara-n spinare,
acorduri uşoare,
apă de mare.
eclipsă de soare.

vineri, 1 aprilie 2011

colecţionarul de pietre

pe o floare curgătoare
mi-am notat trei gânduri rare.
pe un foc aprins de soare
reuşi-voi scrie oare?

am să scriu pe pietre sparte,
să le fac pagini de carte
nu oricum, o carte aparte,
să o împart în şapte arte.