joi, 28 martie 2013

nici un măr albastru

Cum rezolvi un iepure mare?
Sau câte anotimpuri încap într-o cană roşie?
Aşa se întreba poetul. Ar fi vrut să scrie
o poezie, să fie poezia
vieţii lui. Să fie poezia
care să schimbe radical lumea, să schimbe toată literatura universală.
Se aşezase sub un copac.
Era teiul lui Eminescu. Dar el nu avea o Veronica. Avea o cană roşie şi un gând despre iepure.
se gândea,
plângea,
scria,
ardea,
statea,
uita
şi o lua de la capăt sub teiul lui Eminescu.
Şi-a scris numele în coaja copacului cu un cuţit. Nu ştia de ce. Căuta raspunsuri în el, pentru el, căuta ideea salvatoare.
Se aşeză iarăşi la umbra teiului cu o cana roşie de ceai în mână, şi lăcrima în versuri.
Deodată îi pică în cap un măr roşu.şi atunci i-a venit IDEEA.

duminică, 10 martie 2013

critica loţiunii pure

ana are mere. ana are mere.
afară, galben, cu soare plouă neîncetat.
eu cânt şi urlu tare de durere,
căci soarele ud m-a congelat.

loţiunea pură cu extract de idei este prea tare.
idei grele şi albastre. scap de ele, le dezleg.
nu vreau să mă înec cu ele în mare,
oricum primul vers nici eu nu-l înţeleg.





eu nu am mere.
eu nu ... mere.
numere.
ere.
re.
e.