joi, 28 martie 2013

nici un măr albastru

Cum rezolvi un iepure mare?
Sau câte anotimpuri încap într-o cană roşie?
Aşa se întreba poetul. Ar fi vrut să scrie
o poezie, să fie poezia
vieţii lui. Să fie poezia
care să schimbe radical lumea, să schimbe toată literatura universală.
Se aşezase sub un copac.
Era teiul lui Eminescu. Dar el nu avea o Veronica. Avea o cană roşie şi un gând despre iepure.
se gândea,
plângea,
scria,
ardea,
statea,
uita
şi o lua de la capăt sub teiul lui Eminescu.
Şi-a scris numele în coaja copacului cu un cuţit. Nu ştia de ce. Căuta raspunsuri în el, pentru el, căuta ideea salvatoare.
Se aşeză iarăşi la umbra teiului cu o cana roşie de ceai în mână, şi lăcrima în versuri.
Deodată îi pică în cap un măr roşu.şi atunci i-a venit IDEEA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu