în colţuri rămân

 când m-am născut
 am clipit ușor cu ochiul stâng
 să nu strivesc castelul de speranțe
 din iris.
 
 însă dinspre tâmple
 veneau artilerii călăre,
 ce aduceau durere și lacrimi.
 au aruncat cu ani grei 
 în castelul meu,
 au săgetat cu iluzii
 și au bombardat cu dezamăgiri.
 
 castelul s-a prăbușit 
 într-un final.
 
 și în urma războiului
 au rămas niște riduri
 în colțul ochiului,
 și un zâmbet amar 
 în colțul gurii.

potopul

orașe și vise uscate
în oceane goale-s scufundate.
urlă pietrele însetate
în aceste râuri secate.

zadarnic de secole tot plouă,
seceta ne este hărăzită nouă.
ne vom îneca în amintiri de rouă.

încet, încet totul se evaporă...
întreaga viață e o metaforă.