lumea văzută

mă uit în cana de cafea
ca într-un univers care tocmai se creează.
a ajuns la big bang.
mai sorb o gură de cafea
şi deja galaxiile îi dau un gust amar.
noi suntem undeva înainte de a ne naşte.

ne vom trezi ca-ntr-o frână bruscă de tren
în momentul în care
liniile ferate se vor rupe
şi reflexiile noastre din sticla ferestrelor
vor începe să se spargă în multe bucăţi.
vom umple întreaga planetă cu
cioburile noastre.

am terminat acum cafeaua
şi toată planeta e murdara de zaţ
un nou potop o să o spele.
oricum mâine dimineaţă o să fac
alta.

camera 9

intru timid în camera mea cea nouă
întâi plâng eu, ca mai apoi să plouă.
depresii  albe pun la geam, în loc de perdele
şi în loc de draperii, coşmarurile mele.
stau între ziduri create de acelaşi gând
şi strig acum mai surd, mai blând .
se sinucid consoanele din alfabet
sufletele lor eliberate, devin urlet.

mai trece pe aici cate un ren,
mai pleacă cate un vis cu fiecare tren.
mai cântă o chitară câte un cântec trist,
un anotimp ploios adus de un taximetrist
stă până încep să-i cadă din frunze
şi mie-ncep să mi se crape cuvinte pe buze.

stau la cafele cu necuscuţi actori
mă trezesc vorbind singur adeseori.
îcep să dărâm acest monocrom decor
si mă revărs într-o veche poză color