lumea văzută

mă uit în cana de cafea
ca într-un univers care tocmai se creează.
a ajuns la big bang.
mai sorb o gură de cafea
şi deja galaxiile îi dau un gust amar.
noi suntem undeva înainte de a ne naşte.

ne vom trezi ca-ntr-o frână bruscă de tren
în momentul în care
liniile ferate se vor rupe
şi reflexiile noastre din sticla ferestrelor
vor începe să se spargă în multe bucăţi.
vom umple întreaga planetă cu
cioburile noastre.

am terminat acum cafeaua
şi toată planeta e murdara de zaţ
un nou potop o să o spele.
oricum mâine dimineaţă o să fac
alta.

marile sfârşituri

astea au fost marile speranțe,
vă rog, zâmbiți, vă rog!
rămâne viața cu restanțe,
și devine timpul drog.

privesc înapoi, văd o oglindă,
gândesc înapoi, idei abundă.
tac înapoi, mi-e pleoapa udă.

pe nesfârșitul drum din palmă, alerg,
pe limba de moarte a ceasului merg, 
înot pe gândurile dezghețate ale unui aisberg.

astea au fost marile speranțe,
vă rog, zâmbiți, vă rog!
vă rog, zâmbiți, vă rog!
vă rog, zâmbiți, vă rog!

zâmbiți, vă rog!
zâmbiți, vă rog!
zâmbiți, vă rog!

zâmbiți
zâmbiți
zâmbiți


gata!

cu precădere, Lipsă de zgomot

ieri, am ascultat
o piatră
cum mi-a vorbit
ani întregi
despre neprețuita clipă,
în care a cunoscut
liniștea.


probabil.