luni, 28 iunie 2010

if tomorrow never comes...

nu stiu daca v-ati gandit vreodata cum ar fi daca ziua de maine nu mai vine. pur si simplu asta e ultima zi!

cu exact trei ani in urma:

29 iunie 2007,(nu voi uita prea curand ziua asta)dimineata nasoala rau,examenul de bac la romana! dupa un stres oribil cele doua ore de tortura se terminasera(asa credeam atunci).

dupa o scurta bere rece cu liceenii mei, ma indreptam prin toropeala imensa cu o foame de nu va inchipuiti, spre casa.tramvai aglomerat, discutii despre bac, caldura mare, miros, muncitori, in sfarsit statia izbavitoare, ma indrept spre usa si ...

intr-o dacie trei tipi langa mine, privire impaienjenita, tricoul meu plin de praf si sange,drere imensa in cap...

multa lume in jur, zgomot,targa,tub de oxigen...

legat pe o targa, cu o proteza la gat,neoanele zburau pe deasupra mea,o placuta pe care scria URGENTE...

nu se poate, eram in spital, pentru prima oara chinuit de dureri, suportam greu ideea de internare,cateva copci in spatele capului, tomograf, ecograf, medici, asistente, si apoi salon post-oprator, la usa salonului multa lume ma privea mirata "el e baiatu ala, lovit de tramvai?",ingrozitoare momente!

apar ai mei inlacrimati, mama, tata, matusa-mea, Laura, bunica, o doamne greu a mai fost momentu ala,am ajuns prima oara in fata oglinzii si mi-am vazut fata ranita ,bandajata... nu m-am recunoscut...

prima noapte intr-un spital(nu e deloc ca in filme)imi tot veneau in cap versurile unei piese "if tomorrow never comes", rezultatul tomografului nu era inca cel final si data fiind trauma craniana,situatia mea era incerta,ma gandeam doar daca voi mai vedea vreodata soarele, pe ai mei, daca in noaptea aia plecam , plecam cu multe regrete(refuzasem atatea chestii...).

dupa o noapte de introspectie, dimineata m-am trezit alt om, mult mai sigur pe sine si mult mai detasat, care a inteles imensa valoare a vietii si care plecand la facultate, si-a lasat parul sa creasca in ciuda tuturor criticilor, a facut o multime de alte fapte si tampenii, pe care pana atunci nu le-ar fi facut...


daca nu v-ati gandit pana acu zic sa o faceti, nu lasati viata sa treaca, si nu dati importanta lucrurilor total nesemnificative

ps: in drumul de la spital acasa cu ecografiile fiecarui os al meu in maini, din taxi priveam pe geam campul, copacii, cerul, ca si cum ii revedeam dupa mult timp, in timp ce la radio se difuza "what a wonderful world"...

2 comentarii:

  1. http://smokeandlight.wordpress.com/2010/08/19/rasarit/
    Sau daca n-ai chef sa citesti postul...
    http://www.youtube.com/watch?v=Pe-Eosmk6oE
    Am fost si eu acolo.

    RăspundețiȘtergere
  2. humans....only...humans...just humans..no angel's falling in my bed at night (urma)

    RăspundețiȘtergere