noi vorbeam la telefon.
ne întâlneam în realitate
și în vise.
în picioarele goale,
călătoream pe plaje necunoscute.
eu priveam prin geam
primii fulgi care cădeau
peste biserica crețulescu.
tu ai venit cu o scoică,
ne-am povestit uimirea.
era din ce în ce mai albă viața
precum parcul crețulescu.
deodată dezăpezitorii încep să mișune,
să strângă tot.
tu lăcrimezi
și așteptăm ultimul metrou.
ningea în crețulescu
și noi ningeam
și albi, ne topeam.
nu ne-am mai văzut de ani,
de ierni întregi
și încă ninge.
Cat de frumos asterni aici o imbinare de cuvinte atat de potrivita sufletelor....
RăspundețiȘtergere