joi, 14 noiembrie 2013

contínuum

gândesc în valuri care
lovesc violent țărmul iarna.
privesc lumea așa cum o vede
și o frunză uscată în căderea ei
dintr-un stejar bătrân.
am o viață alcătuită din
schimbările unor anotimpuri
desenate de un copil.

de la rece la cald
și de la întuneric la lumină,
mă mut (cu bagaj cu tot) în fiecare clipă.

mă fac că nu vă aud
când strigați după mine
și fug din ce în ce mai repede.
de voi.

pe tine, cea veche și cea nouă,
pe tine, m-aș opri să te
aștept și să cărăm
mai departe
visele astea neterminate.

Un comentariu:

  1. Nu ti-ai pierdut indemnarea. :) Nici cu pensula si nici cu creionul. Nu am mai vorbit de ceva timp (de cativa ani, poate 4?) . Eu m-am lasat de scris, nu e pentru mine. Ma bucura faptul ca versurile tale au devenit din ce in ce mai frumoase. Tu nu-ti mai aduci aminte de jumatate de umbra, dar aceasta isi mai aduce aminte de tine din cand in cand. "We're all stories in the end, just make it a good one, eh?"

    RăspundețiȘtergere