vedere asupra lumii de lângă nişte găini

 tramvaiele trec, 
 șinele rămân.
 găinile petrec,
 înțelegi ce spun?
 
 trenurile vin,
 gările există!
 ouă din senin,
 întrebarea mea persistă.
 
 mașinile circulă,
 șoselele au fost.
 în albuș, caniculă.
 întrebarea-i fără rost.
 
 găinile au luat-o pe săpun,
 mai înțelege cineva ce spun?

vedere asupra lumii de sub o apă nouă

 doare puroiul în noua instalație.
 doarme căldura în vechea ventilație.
 motiv de sărbătoare pe planetă,
 zeii se nasc și mor în sfânta chiuvetă.
 
 bine măcar că apa e încă udă,
 măcar așa vedem cine mai asudă.
 nu ne mai simțim niciun organ,
 și fericirea e închisă în borcan.
 
 sufletele noastre cuprinse de igrasie
 să le spălam încet cu poezie.
 

ningând în gând

 și-mi crește părul isteric pe față
 și viața dansează pe un fir de ață.
 și-n cap îmi crește carnal părul
 și-mi resping pornirile cu umărul.
 
 nedumeririi mele îi fac față cu greu,
 așteptând un semn de la voi mereu.
 aleargă vesel gradele prin termometru,
 iar eu alene prin zăpada de un metru.
 
 voi reuși să mă întorc poate la voi odată,
 deși răspunsul nu-l mai recuperez niciodată.
 plecând, calc serios cu  pasul drept și apăsat,
 zâmbesc... ceasul în urmă l-am lăsat.

sunete în secetă

 robinetul meu din baie cântă 
 deși apa lui e bine ruptă.
 
 vecinii urlă iarăși în pustiu
 îmi spun să tac, dar ei nu știu
 că robinetul meu din baie cântă 
 deși apa lui e mult prea ruptă.
 
 mă tot închină, mă dezleg,
 cu blesteme, nu-nțeleg
 că robinetul meu din baie cântă 
 deși apa lui e foarte ruptă.
 
 nu cred că-nțeleg această muzică
 și nici nu-și imaginează ei azi că
 robinetul meu din baie cântă 
 deși apa lui e cea mai ruptă.
 
 am aruncat și radioul, nu-mi mai place,
 voi fi loial robinetului și pace.
 fiindcă robinetul meu din baie cântă 
 deși apa lui e gheață nouă ruptă.

roz 13-14

 să scriem poezie pe parbrize,
 precum dansăm în ample crize
 vărsând alcool în analize.
 de azi, 
 calendarele nu mai au surprize.
 
 nemărginit roz 13-14 scris în praf, 
 sună precum o bombă-ntr-un taraf.
 

alungă tăcerea (I)

un mut

urlă

cât îl țin culorile.

un surd 

ascultă 

cu 36 km mai mult.

tăcutul

tace 

tăcerea tăcută.

un lac 

oglindește

încet privirea mea.

aripă sculptată-n dor

 un om îmbrăcat în camuflaj
 plecat-a singur în pelerinaj
 la ruinele unei vechi cazemate
 ziduri, pietre din război uitate.
 lupte, zile, arme, camarazi,
 trecute toate, ei morți azi.
 s-a înclinat pios în fața lor
 și-a căzut, murind, la poalele zidurilor.
 
 un alt erou de război
 sau doar un om, mai mort ca noi ?

efectul fluture

 alerg după tramvai
 și câștig medalia olimpică
 pentru bătut recordul
 la legat calculatoare
 între ele, în noduri
 marinărești.
 imaginea acestei intâmplări
 apare pe coperta noului număr
 al unei reviste muzicale
 care nu cântă.
 totuși, acest eveniment va rămâne
 marcat în calendar
 ca ziua în care nimneni
 nu a vărsat o lacrimă
 pentru un fluture din 
 genul leptidea sinapsis,
 care a murit exact acum
 șase ani.

horoscop în zodia fericirii

 oameni prin fum
 oameni la câmp
 oameni pe tren
          muc de țigară
 
 fum de pe câmp
 fum dinspre oameni
 fum lângă tren
         pet de cola

 tren în câmp
 tren din fum
 tren peste oameni
         doză de bere

img_000535 (ea)

 zâmbește acum ca pentru poză,
 te imortalizez într-un poem.
 te-aș fi ascuns poate-ntr-o proză,
 dar artistul se vrea a fi mai boem.
 
 nu te măresc, nici nu te acopăr,
 li te ofer... așa cum ești,
 prea-naturală și cu vise-n păr.
 desprinsă dintre astrele cerești.

exerciţiu caligrafic

 stau pe fosta șa a bicicletei mele
 pe care nu am cumpărat-o încă
 și pedalez invers uitându-mă în zare
 la raftul cu cărți de poezie 
 cum se face mic în urma mea.
 
 e timpul să cobor de
 pe această bicicletă,
 pe această planetă.
 
 și să scriu frumos cuvinte-n versuri neștiute,
 speriat,
 când la ușa-mi sună însăși poezia.
 

vedere asupra lumii din stânga unei flori

aici e cancer,

nu e ca-n cer.

cu umbrele intersectate

să aducă munți de ape să mă înece,
cu valuri ascuțite, a mă opri să încerce,
                                  marea.

cu pietre, bolovani să arunce-n a mea cale,
sau în peșteri adânci să mă prindă-n zale,
                                  muntele.

să mă țină uscat sub un soare crunt,
trupul să mi-l închidă într-un bob mărunt,
                                   zarea.

tot am să număr fir cu fir nisipul,
și până la tine-am să mă întrec cu timpul,
                                   eu.

oriunde-ai fi te voi cauta cântând,
am să sosesc, să mă aștepți visând,
                             tu.

și să rămânem cu umbrele intersectate,
așa cu sufletele, fericit, împreunate,
                              noi.

astronauţii își înghit pasta de dinţi

 "am văzut o doamnă care vorbea cu gardul"
 spunea călătorul, în trenul care părăsea nordul.
 tușiți încet copii mei străini, unii citesc,
 chiar dacă trenul șuieră, și-n galaxii comete năvălesc!
 
 încet, timid, cu ochiul vânăt, un controlor cere biletul,
 precum un magician bătrân care-și divulgă secretul.
 în tren nu-i ca-n rachetă, dar ai astronauților părinți
 știu că acolo sus, în spațiu, ei înghit pasta de dinți?

în colţuri rămân

 când m-am născut
 am clipit ușor cu ochiul stâng
 să nu strivesc castelul de speranțe
 din iris.
 
 însă dinspre tâmple
 veneau artilerii călăre,
 ce aduceau durere și lacrimi.
 au aruncat cu ani grei 
 în castelul meu,
 au săgetat cu iluzii
 și au bombardat cu dezamăgiri.
 
 castelul s-a prăbușit 
 într-un final.
 
 și în urma războiului
 au rămas niște riduri
 în colțul ochiului,
 și un zâmbet amar 
 în colțul gurii.

potopul

orașe și vise uscate
în oceane goale-s scufundate.
urlă pietrele însetate
în aceste râuri secate.

zadarnic de secole tot plouă,
seceta ne este hărăzită nouă.
ne vom îneca în amintiri de rouă.

încet, încet totul se evaporă...
întreaga viață e o metaforă.

mai mult ca prezentul

timpul stă întors -
srotnî pmit
și viitorul e trecut
(nici amintirea nu mai e ce-a fost)

pământul invers
se învârte.
văd dinozauri
alergând
spre noi.

zilele stau.

și toate trec spre a se naște.

ordinul himenopterelor

plouă iar cu însorite duminici
în al meu imperiu de furnici
sâmbete uscate curg prin canale
și furnicile plutesc pe petale.
marți, miercuri, vineri, joi,
imperiul rezistă în atâtea ploi.
mă mir cum mai există încă luni
dar, furnicile ude fac minuni.

buzunar

pe afară vijelii aspre pornesc
cu ploi negre ce nu se mai opresc
înăuntru, pereții tapetați se prăbușesc
de-aici de sub moloz, lumina eu cerșesc
sunetele încet-încet, toate amuțesc
și totul piere în acest infern grotesc
te strig tare, și atunci mă trezesc.
sunt un pitic la tine în buzunar. zâmbesc.
mulțumesc

culori în șoaptă

sunt pete albastre pe ai mei pomeți
verde crud parcă din alte vieți
îmi inundă palma stângă, toată
cu degetele albe, nici dreapta nu-i curată.
mi-e colorat și pieptul cu un roșu aprins
și călcâiul un galben, din alte lumi desprins
am niște mov pe ambele mele coate
buzele mi-s roz și orange, total neasortate
pe creștet cu portocaliu și indigo sunt vopsit
în ochi am o culoare ireală, de negăsit.

și sufletu-mi multicolor, distruge a mea ceață
fiecare clipă cu tine e o foarte colorată dimineață.
în șoaptă ai vărsat culoare-n a mea viață.